Trupa Direcţia 5 a susţinut vineri noapte, în clubul Phoenix, un nou concert de toamnă, cu casa închisă. Membrii trupei au lansat cu această ocazie, la Constanţa, recentul material discografic, „Zâmbetul face minuni“, de pe care au interpretat majoritatea pieselor, dar au recucerit publicul şi cu hituri din ultimul deceniu. În ceea ce priveşte publicul, acesta a respectat tradiţia de a umple clubul şi a se manifesta frenetic, solicitând ferm bis, la finalul concertului care a durat două ceasuri. Cele mai apreciate piese au fost „Îţi mulţumesc“ şi „O fată ca ea“, dar şi noul single, „Hello“.
Constănţenii au avut astfel ocazia să-l revadă pe scenă, în componenţa trupei, pe solistul Toni Şeicărescu, revenit în vechea lui „familie“ de câteva luni, după aventura scenică pe care a avut-o, în acest an, cu... trupa Iris. De altfel, Toni Şeicărescu şi fiul liderului trupei, Marian Ionescu, Carmin, au fost preferaţii fetelor din public, oferind autografe şi fotografiindu-se cu domnişoarele după concert. „A fost încă o seară minunată la Constanţa, oraş unde suntem primiţi cu foarte mare căldură, unul dintre oraşele din ţară în care concertăm cel mai des. Săptămâna care urmează (n.r. aceasta) vom lansa clipul „Hello“, care sperăm că va fi o surpriză pentru fanii din toată ţara, iar cel târziu în primăvară vom reveni la Constanţa, pentru un concert“, a declarat solistul vocal Cristi Enache.