Direcţia 5, live în clubul Phoenix

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În această seară

Direcţia 5, live în clubul Phoenix

Monden 26 Noiembrie 2010 / 00:00 459 accesări

Sfârşitul toamnei îi aduce pe membrii trupei Direcţia 5 din nou la Constanţa, în clubul Phoenix, unde, în această seară, vor susţine live, aşa cum şi-au obişnuit fanii, concertul „Good Influence”. Biletele cu loc la show-ul care este programat începând cu ora 21.30 au fost epuizate, preţul acestora fiind de 45 lei.

Direcţia 5 îi va delecta pe constănţeni, în această seară, cu un repertoriu din care nu vor lipsi piesele romantice cu care formaţia şi-a câştigat publicul, de-a lungul anilor, atât de pe vechile albume, cât şi de pe ultima apariţie discografică, „Declaraţie de dragoste”. Înfiinţată în urmă cu 19 ani, Direcţia 5 este una dintre cele mai longevive şi mai apreciate trupe din România. Cu 18 albume lansate şi numeroase piese devenite hituri, grupul şi-a schimbat componenţa, în decursul timpului, de patru ori. Actuala formulă, care a cunoscut şi cel mai mare succes, îi include pe: Marian Ionescu (bass), Cristi Enache (voce), Niculae Damalan (chitară), Marius Keseri (tobe).

Taguri articol


12