Direcţia 5, live la Mamaia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În prima zi din an

Direcţia 5, live la Mamaia

Monden 01 Ianuarie 2014 / 00:00 751 accesări

Direcţia 5 este prima trupă care cântă la malul mării în 2014. Formaţia va susţine un concert live, chiar în prima zi a Anului Nou, de la ora 19.00, la hotelul Vega din staţiunea Mamaia. Cu acest prilej, ei vor dovedi, încă o dată, că „Zâmbetul face minuni”, în orice anotimp şi la orice vârstă.

Direcţia 5 este o trupă extrem de prolifică, în cele peste două decenii de existenţă. Aproape că nu există an în care să nu lanseze câte un material discografic, existând chiar şi ani în care au fost lansate mai multe discuri. Ultimul dintre acestea se intitulează „Zâmbetul face minuni”. Direcţia 5 este deja un grup legendar şi, în acelaşi timp, mereu actual pentru scena muzicii româneşti. Formaţia a luat fiinţă în anul 1991, la Bucureşti. În 1992, a lansat albumul „La vulturul de mare cu peştele în gheare”. De atunci şi până în prezent, discografia trupei a acumulat peste 25 de albume, iar palmaresul este, de asemenea, unul extrem de bogat.

De altfel, grupul de pop-rock a fost una dintre trupele care au vizitat cel mai des litoralul în extrasezon pe parcursul anului 2013 şi se pare că membrii ei vor să menţină tradiţia şi în 2014.

Taguri articol


12