Direcţia 5, mereu „pe val”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Direcţia 5, mereu „pe val”

Monden 22 Octombrie 2010 / 00:00 651 accesări

Deşi se numără printre trupele longevive de pe scena muzicală autohtonă, băieţii de la Direcţia 5 se pot lăuda cu o agendă extrem de încărcată. Componenţii trupei au concerte în fiecare lună, atât în ţară cât şi în străinătate. Astfel, peste doar două zile, aceştia urmează să cânte în Londra însă... se gândesc deja la Ziua Îndrăgostiţilor de anul viitor. De Valentine’s Day 2011, Direcţia 5 îşi invită fanii la un spectacol dedicat evenimentului care se va desfăşura pe data de 14 februarie, de la ora 19.30, la Sala Palatului din Bucureşti. Trupa va interpreta cele mai romantice cântece scrise pe parcursul celor 20 ani de carieră, într-o emoţionantă atmosferă special creată pentru această ocazie. Biletele la acest show au preţuri cuprinse între 70 şi 150 lei şi pot fi deja achiziţionate din magazinele Diverta, Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas sau online, pe myticket.ro, eventim.ro, bilete.ro, blt.ro şi ticketpoint.ro.

Romanticii de la malul mării se vor putea întâlni luna viitoare cu membrii trupei - Marian Ionescu (bass), Cristi Enache (voce), Niculae Damalan (chitară) şi Marius Keseri (tobe), dar şi cu Tony Şeicărescu, primul solist al grupului -, într-un show de excepţie. Evenimentul este programat pe 26 noiembrie, cu începere de la ora 21.30, în club Phoenix.

Taguri articol


12