„Direcţia Operaţiuni Speciale nu va fi desfiinţată“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ministrul Radu Stroe:

„Direcţia Operaţiuni Speciale nu va fi desfiinţată“

Politică 01 Iulie 2013 / 00:00 454 accesări

În presă au apărut informaţii referitoare la o eventuală desfiinţare a Direcţiei Operaţiuni Speciale (DOS), din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Pentru a lămuri situaţia, ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a anunţat că Direcţia cu pricina nu va fi desfiinţată şi nici nu îşi va schimba actuala poziţionare în ierarhia instituţională, urmând să-şi desfăşoare activitatea în aceleaşi condiţii ca până acum. „Ori de câte ori în Ministerul Afacerilor Interne s-au pus în discuţie potenţiale modificări sau reorganizări, inevitabil au apărut frământări mai mult sau mai puţin justificate, însă neasumate public. Zvonurile aruncate în spaţiul public de către persoane care se ascund în spatele anonimatului nu fac decât să inducă o stare de nelinişte în rândul poliţiştilor care doresc să-şi facă datoria“, explică ministrul. În opinia lui, Direcţia Operaţiuni Speciale este o structură importantă a Poliţiei Române, care a dovedit, în timpul relativ scurt de când a fost înfiinţată, că a avut rezultate deosebite în combaterea infracţionalităţii.

Taguri articol


12