29 Noiembrie 2024, 21:19
Direcţiile de sănătate publică vor fi şi ele implicate în dezbaterile privind Legea Sănătăţii, ele urmând să transmită Ministerului Sănătăţii propunerile primite. Ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, a cerut, într-o videoconferinţă, reprezentanţilor direcţiilor de sănătate publică să se implice în acest sens. La întâlnire, ministrul, alături de prof. dr. Cristian Vlădescu, directorul Şcolii Naţionale de Management Sanitar şi reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi cei ai ministerului au prezentat modificările esenţiale pe care proiectul de act normativ le va aduce în sistemul sanitar, dar şi priorităţile MS în acest an.