Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că cele mai multe dintre direcţiile deconcentrate ale ministerelor vor trece din subordinea prefecturilor la consiliile judeţene. El a mai spus că Guvernul vrea să elimine posibilitatea pe care o au prefecţii de a suspenda actele administrative ale autorităţilor locale. “Aşa este firesc, aşa e în toate ţările civilizate\", a spus vicepremierul Liviu Dragnea. În ceea ce priveşte rolul prefecţilor, Dragnea afirmă că aceştia ar trebui să se concentreze pe coordonarea mult mai fermă a acţiunilor în perioadele de calamităţi, pe verificarea modului de aplicare a programului de guvernare. “Ne gândim serios dacă prefecţii să primească ceva competenţe din punct de vedere al controlului, pentru că o parte însemnată din instituţiile judeţene de control nu vor trece la autorităţile locale şi atunci cred că est firesc ca la nivel judeţean cel care să le coordoneze să fie prefectul”, a explicat vicepremierul.