Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a organizat, ieri, un concurs pentru evaluarea rezultatelor directorilor Teatrului de Stat Constanţa, Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii (CMSN) Constanţa şi Direcţiei Judeţene a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor Constanţa. Toate cele trei instituţii funcţionează în subordinea CJC şi, de la an la an, administraţia judeţeană are obligaţia de a constitui comisii de evaluare finală formată din specialişti în domeniu şi reprezentanţi ai CJC conform procedurilor de regulamentul de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului. Evaluarea managementului reprezintă procedura prin care autoritatea verifică modul în care au fost realizate obligaţiile asumate în contractul de management în raport cu resursele financiare alocate fiecăreia dintre cele trei instituţii. În urma evaluării, comisia elaborează un raport motivat asupra rezultatului obţinut de director şi face recomandări pentru continuarea sau încetarea managementului, respectiv reînnoirea contractului de management încheiat cu respectivul director. Directorul CMSN, Adrian Mînăstireanu, a fost evaluat de o comisie formată din directorul general al Muzeului Naţional de Istorie Naţională, „Grigore Antipa“, Dumitru Murariu, un membru al Comisiei de Oceanologie - Limnologie al Academiei Române şi un reprezentant al CJC. „Eu cred că m-am descurcat foarte bine la examen, însă aştept să văd exact rezultatele“, a declarat Mînăstireanu.