O iniţiativă legislativă de modificare a Legii educaţiei, depusă de senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu, prevede ca directorii şi directorii adjuncţi ai şcolilor să fie numiţi în funcţie în urma alegerii acestora de către Corpul profesoral al unității de învățământ, cu un mandat de patru ani. Iniţiativa legislativă, care a fost depusă la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor ca primă Cameră sesizată, prevede modificarea articolului 257 al Legii educaţiei naţionale 1/2011 şi stabileşte că funcţiile de director şi director adjunct al unităţilor şcolare pot fi ocupate de cadre didactice titulare membre ale Corpului naţional de experţi în managementul educaţional. În această iniţiativă legislativă se menţionează că alegerile pentru ocuparea funcţiei de director sau director adjunct se organizează de către unitatea de învăţământ prin consiliul de administraţie, iar directorul ales încheie contract de management cu primarul unităţii administrativ-teritoriale sau cu preşedintele Consiliului Judeţean pe raza căruia se află școala. Totodată, directorul şi directorul adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar nu pot avea funcţii de conducere în partide politice. În iniţiativa legislativă se stabilește şi modul în care se organizează aceste alegeri, dar şi că directorul unităţii de învăţământ poate fi eliberat din funcţie cu votul a două treimi din membrii consiliului de administraţie, dar după realizarea unui audit de către inspectoratul şcolar care să confirme veridicitatea motivelor invocate pentru eliberarea din funcţie. Ovidiu Donţu menţionează în expunerea de motive că a iniţiat acest demers legislativ din dorinţa de a pune directorii de şcoli la adăpost de orice ingerinţă care s-ar putea exercita în privința numirii sau a menţinerii în funcţie. El consideră că alegerea directorului şi a directorului adjunct de către Corpul profesoral ar asigura mecanismul desemnării celui mai bun candidat dintre profesorii care predau la școala respectivă. Donţu mai arată că nelimitarea numărului de mandate este instituită cu scopul de a asigura posibilitatea ca aceia care au rezultate bune să rămână în funcţie.
"Până la urmă trebuie să primeze asigurarea celor mai bune condiţii de învăţare pentru copiii acestei ţări", mai precizează senatorul PSD. Potrivit prevederilor actuale, funcţia de director şi cea de director adjunct se ocupă prin concurs public de către cadre didactice titulare membre ale Corpului naţional de experţi în management educaţional, iar concursul se organizează de unitatea de învăţământ, prin consiliul de administraţie.