Directorii de școli, la raport! Urmează schimbări?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Directorii de școli, la raport! Urmează schimbări?

Educație 15 Iulie 2016 / 16:27 964 accesări

Directorii unităților de învățământ din județul Constanța sunt evaluați de către reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) până pe 5 august cu privire la activitatea lor de peste an. 203 directori de grădinițe, școli gimnaziale și licee vor intra în evaluare, iar pe 8 august, inspectorii evaluatori vor realiza rapoartele sintetice în urma inspecţiilor de evaluare din şcoli şi vor centraliza rezultatele evaluării. Ulterior, pe 9 şi 10 august, Consiliul de Administraţie al ISJ Constanţa va analiza rezultatele evaluării şi va stabili punctajele finale şi acordarea calificativelor. Inspectorii şcolari pentru Management instituţional, inspectorul pentru Dezvoltarea resurselor umane şi consilierul juridic vor emite deciziile între 11 şi 13 august. În urma unui raport de autoevaluare, dar și a unor inspecții, directorii vor dovedi dacă au fost sau nu buni manageri în anul școlar care se încheie. Pentru a obține calificativul ”foarte bine”, directorii de unități școlare trebuie să obțină între 86 și 100 de puncte la evaluare, iar în cazul în care sunt notați cu calificativul ”nesatisfăcător” își vor pierde funcția de conducere.

Taguri articol


12