În vreme ce angajaţii societăţii portuare "Agroexport" ies în stradă în speranţa că în acest mod nu-şi vor pierde locurile de muncă, poliţiştii de la Transporturi au descoperit că preşedintele Consiliului de Administraţie a deturnat fondurile firmei. La începutul lunii iunie, lucrătorii Compartimentul de Investigare Fraude din cadrul Poliţiei Port au primit o sesizare cum că evidenţele contabile ale "Agroexport" nu ar fi tocmai în regulă. În urma cercetăriilor efectuate de poliţişti, împreună cu inspectori din cadrul Gărzii Financiare Constanţa, în documentele din perioada noiembrie 2003- octombrie 2004, s-a observat că contribuţiile lunare reţinute de la salariaţi, pentru asigurările de sănătate şi sociale, care ar fi trebuit să ajungă la bugetul de stat, au avut o altă destinaţie. Poliţiştii spun că în acest fel nu a fost păgubit doar statul, ci şi cei 250 de angajaţi ai societăţii portuare, care nu au putut beneficia de servicii medicale compensate. Potrivit cms. Remulus Lăzăroaia, şeful Poliţiei Port Constanţa, în felul acesta au fost deturnate peste patru miliarde de lei, banii fiind folosiţi de reprezentanţii firmei "Agroexport" pentru realizarea unor alte cheltuieli curente ale societăţii. Pe baza celor descoperite, oamenii legii au început, ieri, urmărirea penală a Anei Maria Carabogdan, de 44 de ani, din Bucureşti, preşedintele Consiliului de Administraţie şi director general al SC Agroexport SA. Ea este acuzată de evaziune fiscală şi deturnare de fonduri, urmînd ca poliţiştii să ceară efectuarea expertizei contabile.