Directorul Antenei 3, ameninţat cu moartea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Până unde merg frustrarea şi disperarea băsiste?

Directorul Antenei 3, ameninţat cu moartea

Eveniment 18 Ianuarie 2014 / 00:00 847 accesări

Joi noapte, directorul Antena 3, Mihai Gâdea, a fost ameninţat cu moartea de mai multe ori, după ancheta Gazprom-PDL-Ioana Băsescu, potrivit postului. Redăm integral ameninţarea explicită primită de Mihai Gâdea pe pagina sa de Facebook: „Mihăiţă tată, când ai să plângi moartea unuia din familia ta să ştii că nu este că tu ai alte gânduri. Este pentru că tu ai trădat şi trebuie să plăteşti. Ne pare rău, dar tu în şase luni vei muri… indiferent dacă renunţi la funcţia ta la Antena 3 sau nu. Tu o să ai un accident, stupid la prima vedere, dar fatal pentru tine. Aşa este viaţa… A încerca să spui adevărul despre ceea ce se întâmplă în ţară până atunci nu mai are nici o influenţă. Dacă tu o să scapi din accident, cei apropiaţi ţie vor fi… dar nu contează, ştiţi ff bine că dincolo este încă n… vieţi. Nu vă urăsc şi nici pe Voiculescu, nici pe Băsescu, nici pe Ghiţă, nici pe fostul Iliescu… Doresc numai bine oamenilor de rând din România de la care faceţi excepţie (Camill Iliescu)“. Gâdea a declarat că a depus plângere penală în acest caz. „Azi-noapte (joi noaptea - n.r.) am primit acest mesaj care este o ameninţare cu moartea directă, nu e nimic voalat, la adresa mea şi alor mei. Nu e prima dată când primesc astfel de mesaje, dar am hotărât ca, de azi înainte, astfel de mesaje să nu mai fie lăsate aşa. Am depus o plângere astăzi la Parchetul General, chiar pe adresa procurorului general, pentru că astfel de demersuri în care jurnalişti liberi sunt ameninţaţi cu moartea trebuie să fie pedepsite“, a declarat Mihai Gâdea, vineri, într-o intervenţie telefonică la emisiunea „La ordinea zilei”, de la Antena 3. În ceea ce priveşte persoana care a scris această ameninţare, Mihai Gâdea spune că poate fi vorba despre cineva pus să ameninţe sau despre o persoană „scelerată“. „Există varianta ca acest om să fie pus să ameninţe sau există varianta să fie scelerat. Oamenii aceştia trebuie să ştie că, dacă îşi permit să ameninţe cu moartea, vor plăti. Va veni ziua în care oamenii aceştia vor plăti“, a mai spus el. „Îmi dau seama că dezvăluirile despre subsidiara Gazprom parafate de notarul Ioana Băsescu au deranjat foarte mult. Nu ne vom opri aici şi, dacă ei cred că ne vor fdetermina să facem un pas înapoi sau că vom retrage petiţia, se înşală“, a punctat Mihai Gâdea, potrivit Antena 3.

Analistul Radu Tudor a declarat, în acest context, că şi el a fost ameninţat cu moartea de mai multe ori şi „nu mă tem pentru Mihai Gâdea”. Radu Tudor a mai declarat că „personajul care a făcut ameninţarea chiar n-are nicio şansă, pentru că se va ajunge foarte repede la el“.

În altă ordine de idei, potrivit Antena 3, Mihai Gâdea, în numele postului de televiziune pe care îl conduce, a spus că va face plângere penală şi împotriva preşedintelui Traian Băsescu, după ieşirea de joi seară. „Postul nostru de televiziune va face un demers în instanţă cu privire la prestaţia de joi seară a preşedintelui Traian Băsescu. În primul rând a dat dovadă de un comportament agresiv, abuziv şi a încercat să-l intimideze pe corespondentul Antenei 3 la Cotroceni, Ionuţ Cristache“, a anunţat Mihai Gâdea. O ieşire nervoasă, nedemnă de un preşedinte. S-a întâmplat joi seara, când Traian Băsescu a jignit Antena 3, refuzând să vadă dezvăluirile făcute de postul de televiziune, şi anume ancheta PDL-Gazprom-Ioana Băsescu.



12