Pianistul Pascal Dumay, directorul Conservatorului Naţional Superior de Muzică şi Dans din Paris, a fost plasat sub control judiciar, fiind bănuit că a descărcat de pe internet imagini pornografice cu minori, au anunţat, sâmbătă, surse judiciare. Dumay, în vârstă de 53 de ani, urmează să compară la 22 ianuarie în faţa tribunalului corecţional din Versailles. El este bănuit că a descărcat intenţionat, pe calculatorul său, imagini cu caracter pornografic, care aveau în prim plan copii şi adolscenţi. Arestat la începutul săptămânii trecute, de la domiciliul său din Paris, Pascal Dumay a fost prezentat Parchetului din Versailles, miercuri, de unde a fost eliberat după ce a fost plasat sub control judiciar, având interdicţie de a intra în contact cu minori. Anchetatorii l-au arestat pe directorul Conservatorului în urma acţiunilor de rutină desfăşurate pe internet de jandarmi. Ancheta a început în luna februarie, când jandarmii însărcinaţi cu controlarea internetului au descoperit că un utilizator de internet francez descărca imagini ilegale pe calculatorul său de pe un site belgian.
Pascal Dumay, pianist, a fost numit director al Conservatorului la sfârşitul lunii august. După cariera de solist, el a condus diverse instituţii: a fost în special directorul programului de muzică la Radio France (1996-2000) şi preşedinte al Orchestrei Tinerilor Francezi, din 1995 până în 2001.