Directorul FMI se schimbă, acordul continuă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Directorul FMI se schimbă, acordul continuă

Economie 23 Mai 2011 / 00:00 667 accesări

Acodul României cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) va continua indiferent de cine va ocupa funcţia de director al instituţiei, spune Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR). El precizează că banca centrală ar prefera ca în locul lui Dominique Strauss-Kahn să vină tot un european. „Acordul nostru nu este cu persoane, ci cu o instituţie. Indiferent de numele persoanei aflate la conducerea FMI, România trebuie să îndeplinească ţintele asumate, cum ar fi reducerea deficitului bugetar şi a inflaţiei”, a declarat Vasilescu, potrivit căruia cauzele inflaţiei „nu sunt în curtea BNR, ci în alte curţi”. „Printre cauzele aflate în afara politicii monetare se numără creşterea TVA la 24%, întârzierea reformelor structurale, dar şi temerile privind evoluţia preţului petrolului şi produselor alimentare pe plan internaţional”, a mai spus Vasilescu. Reprezentantul BNR a adăugat că vechile teorii, care pun cantitatea de bani dintr-o economie închisă în raport cu inflaţia nu mai sunt de actualitate, în condiţiile în care „economia este globalizată, la fel ca şi masa monetară”. „Fluxurile de capital pot influenţa masa monetară. Mai departe, masa monetară poate duce la creşterea preţurilor, dar asta nu înseamnă că băncile centrale nu mai pot controla inflaţia. Înseamnă doar că eforturile trebuie să fie mai mari”, a încheiat Adrian Vasilescu.



12