George Entwistle, directorul general al BBC, numit în această funcţie pe 5 iulie, când l-a înlocuit pe Mark Thompson, a demisionat din funcţie, după ce radiodifuzorul britanic a difuzat un program calificat drept ”jurnalism de proastă calitate”. BBC a fost, deja, ţinta unui puternic scandal, în urma căruia i-a fost zdruncinată imaginea, atunci când au fost dezvăluite presei informaţii potrivit cărora un fost prezentator celebru al său, Jimmy Savile, era pedofil. Mai mult, gafele au continuat la BBC, când în cadrul unui program de ştiri de mare audienţă, Newsnight, au fost difuzate declaraţii mincinoase cu privire la faptul că un fost politician de prim rang a abuzat sexual minori. Radiodifuzorul britanic a prezentat scuze în mod public, vineri, prin reţelele sale de transmisie, dar sâmbătă seară, Entwistle a recunoscut, răspunzând la întrebările propriilor jurnalişti, că nu a ştiut nimic înainte despre ştirea care a fost difuzată în cadrul emisiunii Newsnight, care mai fusese implicată într-un scandal asemănător, în urmă cu câteva săptămâni.
În scrisoarea de demisie, George Entwistle a subliniat că standardele jurnalistice ale filmului difuzat de Newsnight au periclitat prestigiul pe care BBC şi l-a construit în cei aproape 90 de ani de la înfiinţare.”Este vital ca încrederea publică şi credibilitatea acestei instituţii de interes naţional să fie restabilite. Este crucial ca BBC să facă ordine în propriul sistem, pentru a se asigura că poate face ştiri de primă clasă şi programe de calitate”, a declarat Maria Miller, secretar de Stat pe probleme de cultură în Marea Britanie. Pe 5 iulie anul acesta, George Entwistle a fost ales în funcţia de director general al BBC, de către membrii BBC Trust, board-ul care conduce compania şi este prezidat de Chris Patten. Înainte de a prelua conducerea BBC, George Entwistle a condus BBC Vision. În luna martie, Mark Thompson a anunţat că se va retrage în toamna acestui an din funcţia de director general al BBC, poziţie pe care o ocupa din mai 2004. Mark Thompson a precizat că vrea ca succesorul său să aibă suficient timp la dispoziţie să se obişnuiască în noua poziţie, înainte de următoarea revizuire a cartei BBC, care va avea loc înainte de sfârşitul lui 2016.
British Broadcasting Corporation (BBC) este radiodifuzorul public britanic, înfiinţat pe 1 ianuarie 1927. BBC este cel mai mare radiodifuzor din lume, cu aproximativ 23.000 de angajaţi. Corporaţia BBC deţine opt televiziuni, 54 de posturi de radio, unul dintre cele mai accesate site-uri din Europa şi un serviciu internaţional în 28 de limbi străine, de care beneficiază peste 150 de milioane de persoane.