Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie(DNA) – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a fostului preşedinte PNŢCD Constanţa, Liviu Scarlat, pentru înşelăciune. Potrivit anchetatorilor, în calitate de director general al SC Mangalia SA, Scarlat a încheiat un contract cu o societate din Timişoara, prin care se angaja să vîndă complexul hotelier „Mangalia”. Anchetatorii au stabilit că Scarlat a încălcat documentul semnat înstrăinînd mai multe active, printre care şi cel vizat, către alte firme. Conform unui comunicat remis de DNA, Scarlat a produs astfel societăţii din Timişoara un prejudiciu în valoare de peste un milion trei sute de euro. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa. Directorul SC Mangalia a declarat că tranzacţiile s-au desfăşurat corect şi că toate acţiunile sale au avut la bază hotărîrile Adunării Generale. El a adăugat că, în urmă cu doi ani, procurorii din Mangalia au dispus neînceperea urmăririi penale în acest dosar. Scarlat a mai precizat că acuzaţiile care au fost formulate împotriva lui sînt pure invenţii, întrucît părţile implicate s-au înţeles perfect, iar statul român nu a avut nimic de pierdut. Scarlat a mai declarat că în acest caz nu există niciun păgubit şi nu poate înţelege în ce constă infracţiunea de înşelăciune.