Directorul general al Institutului „Cantacuzino“, Radu Iordăchel, a declarat vineri că se retrage din funcția pe care o ocupă și că, din punctul său de vedere, a realizat ceea ce și-a propus, și-a atins „obiectivul” de a planifica „relansarea institutului”. „Eu mă retrag. Astăzi a fost o comisie interministerială. Eu am prezentat un plan de redresare a institutului. Planul a fost acceptat. Din punctul meu de vedere, eu mi-am atins obiectul de a planifica relansarea institutului. Mi-am închis obiectivul prin faptul că am reușit să găsesc o formulă care a fost acceptată de comisie și care va fi implementată ca atare. Din punctul meu de vedere, eu mi-am făcut treaba până în momentul acesta”, a afirmat el. Potrivit lui Iordăchel, dacă va fi folosit planul său de redresare, Institutul Cantacuzino „își va reveni”. „În acest moment, dacă se merge pe acest plan, institutul își va reveni. S-a luat decizia de reorganizare a institutului, ca structuri interne, inclusiv managementul va fi altceva decât ce există în momentul acesta. Ca atare, prin reorganizare, chiar nu o să mai existe postul așa cum există astăzi și atunci este normal ca eu să mă retrag. Sigur, vor vedea cei care îl vor coordona, probabil că va apărea cât de curând o OUG cu aceste modificări și, atunci, în baza OUG se va numi acest management care va fi cumva distribuit pe activități și atunci eu, cumva, nu mă mai regăsesc în noua formulă. Din această cauză mi-am anunțat și retragerea. Din punctul meu de vedere, eu am făcut ceea ce mi-am propus”, a spus Iordăchel.