Directorul unei agenţii guvernamentale din R. Moldova, implicat într-un scandal sexual

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Directorul unei agenţii guvernamentale din R. Moldova, implicat într-un scandal sexual

Externe 22 Iulie 2009 / 00:00 410 accesări

Directorul Agenţiei Apele Moldovei şi fost primar interimar al Chişinăului, Veaceslav Iordan, a fost implicat într-un scandal sexual, potrivit unor înregistrări video aduse la redacţia Jurnal TV. Oficialul moldovean a fost surprins întreţinînd raporturi sexuale cu două tinere. Identitatea celor două fete implicate în caz este deocamdată necunoscută. În 2003, Iordan este ales consilier municipal de Chişinău, pe listele Partidului Comuniştilor din R. Moldova (PCRM), apoi, în aprilie 2006 este ales în funcţia de viceprimar al municipiului Chişinău. În perioada ianuarie - iunie 2007, el a fost primar general interimar al capitalei. Într-un top al celor mai influenţi moldoveni din anul 2006, Veaceslav Iordan s-a situat pe locul zece. În anul 2005, pentru merite deosebite în muncă, el a fost decorat cu Ordinul Republicii. La alegerile locale din 3 iunie 2007, Iordan a fost candidatul PCRM la funcţia de primar al capitalei, obţinînd 27,62% din voturi. În turul doi de scrutin din 17 iunie 2007, a obţinut 38,83% din voturi şi a pierdut alegerile. La 1 august 2007, Guvernul moldovean l-a numit pe Veaceslav Iordan în funcţia de director general al Agenţiei Apele Moldovei. Veaceslav Iordan are 43 de ani, este căsătorit şi are doi copii.

Cozi interminabile la Consulatul României de la Chişinău

Tinerii moldoveni care vor să-şi continue studiile în instituţiile de învăţămînt din România s-au alăturat celor care vor să obţină viză, în faţa Consulatului de la Chişinău, unde, începînd cu 17 iulie, se formează zilnic cozi interminabile. Tinerii formează două rînduri, cei cu studii gimnaziale şi cei cu studii liceale şi stau zi şi noapte în faţa Consulatului, pentru depunerea actelor. Pînă în prezent au fost depuse peste 1.000 de dosare, spun surse din cadrul ambasadei României la Chişinău. Lavinii Enii, secretar II la Ambasada României de la Chişinău, a declarat că, în perioada de primire a dosarelor, Consulatul şi-a prelungit programul de lucru pentru a-i primi pe toţi doritorii pînă la 27 iulie, cînd expira termenul de depunere. Anul acesta, Ministerul Educaţiei de la Bucureşti le-a oferit cetăţenilor din R. Moldova 2.590 de locuri pentru studii în România.



12