Dirijorul Iosif Conta a murit, marţi, în urma unui stop cardiac. Corpul neînsufleţit va fi depus vineri, între orele 10.00 şi 13.00, la Studioul Mihail Jora al Radiodifuziunii Române, dupã care va urma o slujbã. Iosif Conta va fi înmormîntat în aceeaşi zi, la cimitirul Ghencea Militar.
Iosif Conta avea 82 de ani. Absolvent al Conservatorului de Muzicã din Bucureşti, el a studiat sub îndrumarea lui Constantin Silvestri, George Georgescu şi Teodor Rogalski. Din 1954, Conta a fost dirijor principal al Orchestrei Naţionale Radio, ulterior devenind şi director artistic. Din 1975 şi pînã în prezent, a primit numeroase distincţii naţionale şi internaţionale, printre care se numãrã premiul "Gonfalone d'Oro", "Legion d'Oro"- premiu acordat de Organizaţia Naţiunilor Unite, "La croix d'Or pour merites", "Meritul Cultural", "Premium Magnum", "Medalia George Enescu" şi "Premiul de excelenţã". Pentru concertele susţinute în cadrul unor festivaluri internaţionale a fost declarat "Cetãţean de Onoare" al oraşelor: Ruse (Bulgaria), Izmir (Turcia), Vance (Franţa), Cles, Comune di Caldes, Citta di Sorrento şi Vale di Trento (Italia). Iosif Conta a fost unul dintre fondatorii Centrului Internaţional de Studii Muzicale (CISM) şi membru al Academiei "Tiberiana" din Italia.
În 2002, el a primit Ordinul Naţional "Steaua României", în grad de Cavaler pentru "cariera de dirijor al unor orchestre simfonice de mare prestigiu din ţarã şi de peste hotare, precum şi pentru bogata sa activitate didacticã în calitate de profesor la Conservatorul din Bucureşti şi la Centrul Internaţional de Studii Muzicale din Italia".