Discurs de Cartea Recordurilor în SUA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Discurs de Cartea Recordurilor în SUA

Externe 08 Martie 2013 / 00:00 420 accesări

Washingtonul nu a fost afectat de furtună, aşa cum se aştepta, ci de un alt eveniment care a luat Congresul prin surprindere, un discurs de peste 12 ore şi 52 de minute al senatorului Rand Paul, vizând blocarea confirmării lui John Brennan la conducerea CIA. În picioare, în faţa unei săli aproape goale, republicanul a protestat faţă de lipsa de transparenţă a administraţiei Obama în privinţa programului secret de asasinate cu ţintă precisă cu ajutorul avioanelor fără pilot şi eventuala utilizare a acestora pe teritoriul american. Senatul i-a oferit cea mai eficientă dintre platforme. Regulamentul le permite oratorilor să păstreze cuvântul până la epuizare, chiar dacă ceilalţi 99 de senatori vor să îl întrerupă. Pentru a-l întrerupe, democraţii trebuie să depună o moţiune care le va permite, după două zile, să organizeze un vot în care vor fi necesare 60 de voturi din totalul de 100. Miercuri dimineaţă, la ora 11.47, Rand Paul anunţa: ”Mă ridic astăzi pentru a începe obstrucţia în privinţa nominalizării lui John Brennan la CIA. Voi vorbi până când nu voi mai putea vorbi”. Un dosar gros se afla pe pupitrul său, iar el citea note, articole de pe Wired.com, întrerupte de reflecţii improvizate şi repetate.

Maratonul verbal face parte din folclorul senatorial. În 2010, Bernie Sanders a susţinut un discurs de opt ore şi jumătate împotriva scăderii impozitelor. Acesta a fost însă un nimic în comparaţie cu deţinătorul recordului, Strom Thurmond, care a apărat segregarea rasială timp de 24 de ore şi 18 minute în 1957. În jurul orei 15.00, senatorul de Texas, Ted Cruz, l-a comparat cu admiraţie cu personajul fictiv Domnul Smith, interpretat de James Stewart în filmul ”Domnul Smith merge la Washington” din 1939, care a ancorat în memoria colectivă termenul ”filibuster”, din piraterie, care desemnează această obstrucţie parlamentară. După cinci ore de discurs, liderul majorităţii democrate, Harry Reid, a încercat un compromis: încă 90 de minute de dezbatere, apoi votul.

Taguri articol


12