Se poartă discursul casnic. Unul apăsat şi cu multe elemente de menaj. Cuvîntătorii fac numeroase trimiteri la regulile casnice. Ca atare, au apărut noi simboluri în politică. De pildă, mătura, care a fost acceptată ca element de propagandă, cu largi valenţe stimulative. În situaţii de criză, sîntem sfătuiţi să punem măturoiul pe politicieni. Mai nou, casnicele s-au apucat să scrie editoriale prin bucătării. Practic, fiecare fel de mîncare este însoţit de un comentariu steril. În anumite cazuri, bucătăria este analizată ca un nucleu de partid. Aici, de necrezut!, se fac şi se desfac alianţe. După metoda oului bătut bine în moalele capului, care este aruncat tîrziu în ciorbă, diverse organizaţii de partid sînt transformate în zdrenţe. Discursul casnic este consolidat prin demonstraţii practice. Nu mă refer neapărat la demonstraţii în sensul de protest... În acest context, oalele din inox sînt deosebit de eficiente. Alt element de bază este polonicul, un fel de buzdugan cu multe peceţi. Nu există luptă de clasă în care polonicul să nu joace un rol covîrşitor! Bine mînuit, poate schimba doctrine. În condiţiile unei dictaturi casnice, cum se întîmplă deseori la noi, poate fi un instrument de represiune. Efectele crizei economice se resimt puternic în mediul casnic. Un polonic fără obiectul muncii nu are nicio valoare. Doar atîrnînd într-un cui, nu poate schimba istoria noastră casnică, una cu numeroase reverberaţii istorice. De cînd cu criza, discursul casnic este mai aprofundat. În politica noastră casnică asistăm la o veritabilă competiţie. Fiecare se străduieşte să facă un ghiveci în politichie. Adică, vreau să zic, un amestec de legume cu alianţe fără niciun sens. Discursul casnic din politică este blajin. Se vorbeşte mai mult despre mîncare decît despre obiectivele prioritare ale naţiunii. Mai nou, conducătorii noştri iubiţi, cu prezidentul în frunte, înfulecă peste tot. Parcă sînt hămesiţi de foame! De cînd cu criza mondială, preşedintele nu mai refuză nicio masă copioasă, semn clar că s-a adaptat politicii casnice. Sigur, în discursurile sale, ţine să precizeze întotdeauna că preferă doar roşii cu brînză... Mă rog, poate la deschidere, sub formă de aperitiv. Constat că şi discursurile sale electorale au un pronunţat iz casnic. Dacă nu tunde oaia şi berbecul năşite de nea’ Alecu, gustă o palincă de partid. Mai nou, la serbările cîmpeneşti la care participă preşedintele, programele organizate în cinstea sa au un pronunţat caracter casnic. Se încing grătarele, se întind mesele… Gospodinele se înghesuie să se afirme plenar cu tocăniţa lor cu mărar. Chiar dacă, la prima vedere, pare a fi bogat, discursul casnic nu ţine de foame poporului. Lui îi rămîn doar aburii emanaţi de băile de mulţime pe care le face preşedintele peste tot în ţară. Discursul casnic este consistent numai pentru aleşii neamului. În rest, ura şi la gară!