Discuții despre înființarea spitalului regional și acoperirea deficitului de medici

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Din nou...

Discuții despre înființarea spitalului regional și acoperirea deficitului de medici

Sănătate 20 Aprilie 2016 / 15:01 716 accesări
Prefectul Adrian Nicolaescu, în mijlocul sindicaliștilor ”Sanitas”

Prefectul Adrian Nicolaescu, în mijlocul sindicaliștilor ”Sanitas”

Din nou, autoritățile locale au ridicat problema înființării unui spital regional universitar la Constanța, dar și a găsirii unei soluții prin care să se acopere deficitul de medici în unele spitale din județ. La întâlnirea cu sindicaliștii ”Sanitas”, prefectul Constanței, Adrian Nicolaescu, a recunoscut că la nivel local există ”o serie de probleme în sistemul sanitar”. ”Vrem ca în continuare, ce ține de prefect, să putem să ne implicăm în dezvoltarea sistemului din județul nostru. Avem acele spitale care sunt slab finanțate, slab dotate, și din punctul de vedere al dotărilor, dar și al medicilor; avem o listă de cadre medicale lipsă în spitalele din Medgidia și Hârșova. Trebuie să găsim rapid metode de a completa aceste lipsuri”, a declarat prefectul, în fața sindicaliștilor. Mai mult decât atât, reprezentantul Guvernului în teritoriu a anunțat că susține înființarea spitalului regional universitar, o problemă, de altfel, mult dezbătută la nivelul județului nostru. ”Ne dorim acest lucru pentru că avem nevoie, este un județ mare, ne dublăm populația în timpul verii, și nu numai, și avem nevoie de această investiție mare care este în beneficiul județului Constanța”, a completat prefectul.

Taguri articol


12