Discuţii între premieri la podul Calafat-Vidin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Transfrontalier

Discuţii între premieri la podul Calafat-Vidin

Politică 06 Februarie 2010 / 00:00 354 accesări

Premierul Emil Boc intenţionează să se întâlnească săptămâna viitoare cu omologul său bulgar Boiko Borisov în zona podului peste Dunăre de la Calafat-Vidin, pentru a analiza stadiul acestui proiect, precum şi alte programe derulate în comun, au declarat, vineri, surse oficiale. Boc şi Borisov au convenit ca vizitele la nivel de prim-ministru să fie efectuate atât la Bucureşti, cât şi la Sofia şi Vidin, unul dintre proiectele comune care urmează să fie analizate fiind podul de la Calafat-Vidin. Vizitele au fost anunţate după ce premierul bulgar a propus, cu ocazia unei întrevederi cu cancelarul german Angela Merkel, ca Bulgaria să nu fie comparată cu România sau Grecia în evaluarea criteriilor pentru aderarea la zona euro sau la spaţiul Schengen. În prezent, singurul pod pe segmentul comun de Dunăre dintre România şi Bulgaria este cel dintre Giurgiu şi Ruse. Dezvoltarea proiectului celui de-al doilea pod peste Dunăre va costa în total 226 milioane euro.

Taguri articol


12