În sfârşit acceptă şi guvernanţii că nu sunt în stare să gestioneze fondurile europene. După ce numeroase organizaţii europene au atras atenţia că România este codaşă la atragerea fondurilor structurale, se pare că abia acum şi-au destupat urechile şi cei care ne conduc. Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a anunţat, luni, că la nivelul coaliţiei de guvernare se discută despre eventualitatea înfiinţării unui minister care să se ocupe exclusiv de gestionarea banilor europeni, însă, deocamdată, nimic concret. Ministrul a dat ca exemplu state precum Ungaria, Polonia, unde există un astfel de minister la nivelul căruia \"sunt organizate deciziile\". Dacă guvernanţii vor ajunge la concluzia că este nevoie de un minister nou, Borbely promite că va fi înfiinţat \"cu toate formalităţile de rigoare\", inclusiv cu votarea noii structuri a Executivului în Parlament.