Reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI) şi liderii federaţiilor sindicale din învăţămînt au semnat ieri un protocol, prin care au întrerupt discuţiile despre Codul Educaţiei, în perioada 7 - 11 august. „În intervalul respectiv, vom discuta cu membrii de sindicat completările pe care le vom aduce textului propus de minister, care nu este încă finalizat”, a explicat preşedintele Federaţiei „Alma Mater”, Anton Hadăr. După finalizarea textului Codului Educaţiei, acesta va fi trimis de sindicate la birourile executive din teritoriu, iar ministerul Educaţiei îl va supune dezbaterii publice timp de o lună. „În ceea ne priveşte, nu sîntem încurcaţi de termenul de 14 august, pe care l-a avansat ministerul pentru finalizarea Codului. Iar asta pentru că noi, sindicatele, am fost chemaţi pentru a fi consultaţi: nu avem responsabilitate, doar ne spunem punctul de vedere, iar acesta poate fi sau nu luat în considerare. Acesta este rolul nostru”, a adăugat preşedintele Federaţiei „Alma Mater”. La finalul perioadei de dezbatere publică, sindicatele şi reprezentanţii ministerului se vor întîlni din nou, pentru a finaliza textul. Pînă în prezent, reprezentanţii sindicatelor din învăţămînt s-au declarat mulţumiţi de modul în care se derulează discuţiile despre Codul Educaţiei, afirmînd că în majoritatea cazurilor s-a ajuns la un consens între sindicate şi minister.