22 Decembrie 2024, 18:06
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, a avut, marţi, o întrevedere care a durat aproximativ o oră, la Parlament, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.
Întâlnirea s-a desfăşurat în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, cu participarea vicepremierului pentru implementarea parteneriatelor strategice Ana Birchall.
Ambasadorul Klemm nu a făcut nicio declaraţie, la plecare, fiind însoţit de Ana Birchall.
Ultima întâlnire Dragnea - Klemm a avut loc în 13 noiembrie 2017. Discuţiile de atunci au vizat Muzeul Holocaustului.