Şedinţa Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat de ieri, în care trebuia să se discute inclusiv OUG 58/2010 care majora TVA de la 19% la 24%, a fost amânată din lipsă de cvorum. La şedinţă au venit cinci senatori, dintre care preşedintele acesteia, pedelistul Ion Ariton, doi senatori PNL şi doi de la PSD. Din Comisia aceasta fac parte 11 senatori, dintre care patru PDL, patru PSD şi trei PNL. Pe ordinea de zi a şedinţei de ieri figurau 19 puncte, printre care proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru adoptarea unor măsuri financiare, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar fiscale, propunere legislativă pentru instituirea impozitului anual asupra averii, precum şi unele propuneri legislative pentru modificarea Codului Fiscal. Dar aceste proiecte nu au contat prea mult pentru senatori, care au preferat vacanţa.