Aşteptată cu sufletul la gură de toţi operatorii care desfăşoară activităţi economice pe litoral şi nu numai, viitoarea lege a turismului riscă să fie uitată prin sertarele Ministerului de resort. Şi asta din cauza faptului că şeful turismului în România, Elena Udrea, “trece printr-o perioadă mai grea”, ea fiind luată la bani mărunţi în aceste zile de o comisie parlamentară pentru sumele cheltuite de Ministerul Turismului în timpul mandatului său. Şi pentru că tot este ocupat[ s[ ];i scape propria piele, Elena Udrea a decis să amîne reuniunea Consililului Consultativ al Turismului, programată, iniţial, pentru astăzi, în care trebuia să fie finalizată discuţia pe marginea legii turismului. Conducerea Consiliului Consultativ a informat că şedinţa de azi a fost amînată pentru o dată ulterioară, care urmează să fie comunicată. În urmă cu o lună, secretarul de stat în Ministerul Turismului (MT), Corneliu Popovici, a anunţat, în schimb, că Legea turismului urmează să fie supusă dezbaterii publice şi apoi depusă la Parlament, anunţînd data de 20 august ca fiind certă pentru desfăşura ultimei şedinţe a Consiliului Consultativ pe această temă. “E o lege mult aşteptată de operatorii din turism. Sperăm că, prin aplicarea legii, turismul din România să fie mult mai vizibil”, a spus secretarul de stat în MT. Popovici a arătat că noua lege are prevăzut, pentru investitorii în turism, facilităţi fiscale pentru diferite perioade de timp, în funcţie de valoarea investiţiilor, dar şi ca TVA pentru serviciile turistice avizate de MT să fie de 9%. Popovici a mai spus că va fi încurajat, tot prin facilităţi, şi segmentul pensiunilor turistice şi agroturistice. În lege sînt incluse obligaţii clare ale operatorilor în turism faţă de beneficiarii serviciilor turistice.