Reprezentanţii Ministerului Transporturilor susţin că România nu este principala vinovată pentru întârzierea elaborării studiului de mediu necesar derulării proiectului pe fonduri europene care are ca scop îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe sectorul comun româno-bulgar. Potrivit HotNews, reacţia autorităţilor române vine ca urmare a declaraţiilor date de Ivailo Moskovski, ministrul adjunct bulgar al Transporturilor, care a spus că România a întârziat elaborarea unui studiu de mediu. Din această cauză, vecinii bulgari vor folosi o parte a fondurilor europene (70 milioane de euro) destinate acestui proiect pentru reţeaua de metrou din Sofia. „Studiul invocat de către Ivailo Moskovski, ministrul adjunct bulgar al Transporurilor, face parte din contractul ISPA -Asistenţă tehnică pentru îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe sectorul comun româno - bulgar al Dunării şi studii adiţionale, finanţat de Comisia Europeană prin ISPA, semnat la data de 03 mai 2007, ce avea o durată iniţială de 14 luni, durată ce nu a putut fi respectată, având în vedere o serie de factori neprevăzuţi, printre care şi colaborarea greoaie cu partea bulgară. Până la acest moment, colaborarea cu partea bulgară a generat întârzieri semnificative şi reprezintă unul din principalele motive ale întârzierilor apărute în cadrul acestui contract”, se arată în comunicatul Ministerului Transporturilor din România. Ţara noastră îi acuză pe bulgari că au întârziat să pună la dispoziţie, în 2007, măsurătorile batimetrice şi hidrografice, iar, atunci când au făcut-o, acestea s-au dovedit a fi neutilizabile. Din această cauză, studiul de fezabilitate a fost elaborat de mai multe ori, ultima variantă fiind transmisă partenerului bulgar în 9 februarie, iar comentariile şi observaţiile acestuia au fost primite în 5 mai. În luna martie, cele două părţi s-au întâlnit pentru a discuta pe marginea elaborării studiului de mediu, iar autorităţile bulgare au precizat că au extins ariile protejate NATURA 2000, ceea ce înseamnă că studiul de impact asupra mediului trebuie să ia în calcul şi zonele adăugate recent.