Dispar medicamentele ieftine!?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Aşa cred producătorii

Dispar medicamentele ieftine!?

Sănătate 06 Iulie 2011 / 00:00 616 accesări

Reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) sunt de părere că medicamentele ieftine ar putea dispărea de pe piaţă în dauna celor scumpe, în condiţiile în care Ministerul Sănătăţii (MS) va insista cu scăderea cu 15% a preţurilor de producător. „Scăderea preţului de decontare poate conduce la o reducere a cheltuielilor, în primă fază. Însă, în final, consecinţa adoptării unor adaosuri mai mici va fi ajustarea pieţei în favoarea medicamentelor mai scumpe, ce asigură un adaos mai mare în valoare absolută”, a declarat preşedintele APMGR, Dragoş Damian. Acesta a dat exemplul unor medicamente de acelaşi fel (folosite pentru tratarea unei boli), unul original, care costă 200 de lei, şi unul generic, care costă 100 de lei. Cum sistemul de sănătate le decontează pe amândouă, pe piaţă va rămâne cel scump, pentru că, la un adaos de 10%, valoarea absolută a acestuia este 20 lei, faţă de 10 lei medicamentul ieftin. Şeful APMGR este de părere că, din cauza suprareglementării din Sănătate, în ultimii ani, 1.500 de preparate ieftine au dispărut din farmacii. Producătorii de medicamente generice cer aducerea preţurilor medicamentelor la nivel european.

Taguri articol


12