Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) atrage atenţia că sute de medicamente cu preţ accesibil, utilizate de 70% din pacienţii români, riscă să dispară de pe piaţă. Companiile producătoare de medicamente generice, în majoritatea lor, au achitat sumele istorice aferente taxei clawback, stabilită conform reglementărilor în vigoare, în valoare de aproximativ 75 milioane lei, conform datelor APMGR, se arată într-un comunicat de presă. „În ciuda reglementărilor legale care rămân ambigue, am decis să plătim aceste sume. Această decizie reconfirmă angajamentul companiilor membre APMGR faţă de pacienţi, de sistemul sanitar şi, nu în ultimul rând, faţă de economia României” a declarat preşedintele APMGR, Dragoş Damian. APMGR atrage atenţia autorităţilor din domeniul sănătăţii că firmele membre nu vor mai fi capabile, în curând, să susţină un asemenea efort financiar.
O taxă clawback care are un impact major asupra producătorilor de generice, termenele de rambursare care au ajuns la 300 de zile, intenţia autorităţilor de a elimina medicamentele cu preţuri sub 10 lei din lista de compensate, precum şi lipsa oricărei măsuri de încurajare a consumului de medicamente generice vor duce la falimentul producătorilor de medicamente generice şi, implicit, la dispariţia de pe piaţă a medicamentelor cu preţ accesibil, se arată în comunicat. Producătorii de medicamente cu preţuri accesibile sunt cei mai afectaţi de aplicarea taxei clawback în forma actuală, aceasta incluzând şi marjele distribuitorilor şi farmaciilor. Mai mult, din cauza mecanismului de stabilire a preţului la medicamente în România, aceste marje au o pondere semnificativ mai mare în cazul medicamentelor generice, comparativ cu cele inovatoare relevă sursa citată. Întrucât marjele practicate în acest moment reprezintă însumat 38% din preţul de raft al medicamentelor generice, producătorii de medicamente generice plătesc în mod injust sume mult mai mari sub forma taxei clawback. Excluderea medicamentelor cu preţuri sub 10 lei din lista de compensate este o măsură care va restricţiona accesul la tratament pentru pacienţii cronici (cei care suferă de afecţiuni cardiovasculare, digestive, de afecţiuni ale sistemului nervos sau de afecţiuni reumatice) şi pentru cei cu venituri reduse. Medicamentele cu preţuri sub 10 lei reprezintă aproximativ 58% din antibioticele cu prescripţie medicală; 43% din medicamentele cu prescripţie medicală pentru afecţiuni cardiovasculare; 51% din medicamentele cu prescripţie medicală pentru afecţiuni ale sistemul digestiv; 70% din medicamentele cu prescripţie medicală pentru afecţiuni ale sistemului nervos; 80% din medicamentele cu prescripţie medicală pentru afecţiuni reumatice. (A.G.)