Dispărut de o lună, găsit înecat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dispărut de o lună, găsit înecat

Eveniment 16 Decembrie 2008 / 00:00 950 accesări

Un pensionar din Eforie Nord, dispărut în urmă cu o lună de la domiciliul său, a fost găsit, ieri după-amiază, înecat. Anchetatorii spun că trupul lui Ion Paizan, de 66 de ani, a fost descoperit plutind într-un decantor adînc de doi metri jumătate, din incinta unei Staţii de epurare a RAJA, din Eforie Sud, predată, din 7 octombrie 2004, consorţiului internaţional Passavant Roediger - Themeliodomi SA, pentru modernizare şi extindere. Descoperirea macabră a fost făcută de un grup de muncitori care efectuau lucrări de reabilitare. Iniţial, nimeni nu a ştiut că bărbatul găsit înecat este cel dispărut de aproape o lună de acasă, însă după ce poliţiştii au găsit în buzunarele victimei actele de identitate, au putut stabili că este vorba despre una şi aceeaşi persoană, ulterior, bărbatul fiind recunoscut de fiul său. Oamenii legii nu exclud ipoteza sinuciderii întrucît pe corpul victimei nu au fost constate urme care să ateste violenţa, iar rudele bătrînului spun că acesta le-ar fi împărtăşit gîndurile sinucigaşe în repetate rînduri. Nu se exclude, însă, nici varianta unui accident, luînd în considerare faptul că bărbatul era cunoscut drept consumator de băuturi alcoolice, conform poliţiştilor. Reamintim că Ion Paizan a dispărut, pe 22 noiembrie, de la domiciliul său din Eforie Nord, unde locuia împreună cu fata şi cu ginerele său. Rudele au anunţat imediat dispariţia lui, dar nu au vrut ca evenimentul să fie făcut public, în speranţa că bărbatul va reveni acasă. Ulterior, văzînd că timpul trece, iar bătrînul nu este de găsit, rudele au acceptat mediatizarea în speranţa de a-l găsit înainte de a i se întîmpla ceva rău. Din păcate însă, Ion Paizan a fost găsit mult prea tîrziu pentru a mai putea fi ajutat. Bărbatul era văduv şi avea o fată şi un băiat.

Într-un comunicat remis de SC RAJA SA se precizează că, în acest caz, Regia nu are nicio răspundere legată de staţia de epurare Eforie Sud, singura responsabilitate legată de paza, securitatea şi normele de protecţia muncii revenindu-i constructorului Passavant Roediger - Themeliodomi SA.

Taguri articol


12