În perioada sezonului estival 2007, efectivele Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” vor desfăşura misiuni de menţinere a ordinii şi siguranţei publice în zonele turistice Năvodari, Vama Veche şi 2 Mai, precum şi în staţiunea Costineşti. Potrivit lt. col. Sorin Trancă, purtătorul de cuvînt al Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis”, militarii vor urmări prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, atît pe plaje, cît şi în zona falezelor, hotelurilor şi parcărilor din aria de competenţă. Pentru asigurarea unei cooperări eficiente între forţele ce constituie dispozitive de ordine, se vor organiza dispecerate comune Poliţie - Jandarmerie, care vor monitoriza activitatea oamenilor legii şi vor asigura baza de date, pe întreaga perioadă a sezonului estival.