În România vor funcţiona primele dispecerate medicale integrate ale serviciilor de ambulanţă şi Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), sub forma unor centre pilot, a anunţat Ministerul Sănătăţii (MS). La sfârşitul acestei săptămâni, MS şi Ministerul Administraţiei şi Internelor - prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă - inaugurează Direcţia pentru apelul unic de urgenţă 112, primele două proiecte pilot de integrare a dispeceratelor de ambulanţă cu cele ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (care include şi SMURD). Primele inaugurări vor avea loc la Baia Mare şi Sibiu. “Integrarea dispeceratelor înseamnă concentrarea în acelaşi loc a resurselor umane şi materiale care deservesc cele două instituţii, respectiv ISU (Pompieri - SMURD) şi ambulanţă. Prin această măsură urmărim dezvoltarea unui management mult mai eficient la nivelul resurselor de intervenţie, dar şi o colaborare directă mult mai bună între toate instituţiile şi serviciile care au rol în intervenţia de urgenţă tehnică, precum şi cea medicală”, a declarat subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat. El a adăugat că măsura mai urmăreşte şi scăderea timpilor de decizie la trimiterea resurselor de intervenţie ale instituţiilor amintite pentru acordarea de prim ajutor, asistenţă medicală de urgenţă şi descarcerare.
PRIN CREAREA DISPECERATELOR INTEGRATE, ORGANIZATE ÎN SPAŢII PUSE LA DISPOZIŢIE DE INSPECTORATELE JUDEŢENE PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ, SE URMĂREŞTE ŞI CREŞTEREA EFICIENŢEI UTILIZĂRII RESURSELOR UMANE, MATERIALE ŞI FINANCIARE ALOCATE DE CĂTRE INSTITUŢIILE PUBLICE
Proiectele pilot vor fi evaluate timp de 2 - 3 luni, urmând să fie implementate şi în alte judeţe. În judeţul Mureş funcţionează încă din anul 2001 un dispecerat integrat în care operează toate serviciile de urgenţă, respectiv cele medicale, ISU, dar şi cele de Poliţie şi Jandarmerie.