Radiografiile, necesare în depistarea majorităţii afecţiunilor pulmonare, sînt efectuate la Dispensarul TBC din Constanţa cu un aparat vechi de peste 50 de ani. Chiar dacă situaţia este bine cunoscută la Ministerul Sănătăţii, pînă acum nu s-au găsit fonduri pentru înlocuirea vechiului aparat Roentgen. Conducerea dispensarului s-a văzut nevoită să trimită din ce în ce mai mulţi pacienţi, pentru a-şi face radiografiile, la Spitalul de Pneumoftiziologie de la Palazu Mare, unde există aparatură modernă. Mai mult decît atît, văzînd că reprezentanţii Ministerului Sănătăţii sînt indiferenţi la probleme lor, reprezentanţii Dispensarului TBC au început să elaboreze un proiect de fezabilitate pentru obţinerea de fonduri europene. “Dacă obţinem aceste fonduri, vom putea recompartimenta întreaga clădire, vom putea face această unitate să arate potrivit standardelor europene. Mai mult decît atît, vom putea achiziţiona aparatură de ultimă oră. Suma de care avem nevoie este de 100 de milioane de euro. Consiliul Judeţean Constanţa este aproape de noi şi va suporta o parte din suma de care avem nevoie”, a declarat coordonatorul Dispensarului TBC, dr. Emanoil Vasiliu. Aparatura care va intra în dotarea Dispensarului TBC va fi de ultimă oră şi îi va ajuta pe medici să diagnosticheze cu mai multă uşurinţă afecţiunile pulmonare. “Vom avea un computer tomograf, un aparat mobil RF cu ajutorul căruia vom putea face analize populaţiei din zonele rurale şi, în sfîrşit, celebrul Reontgen. În felul acesta, vom putea extinde lista de explorări”, a declarat dr. Vasiliu.