Aproximativ 17.000 de angajaţi din administraţia locală ar putea fi disponibilizaţi în acest an, iar primii concediaţi vor fi cei cu vârstă de pensionare şi cei fără copii, potrivit unui proiect de lege care limitează numărul funcţionarilor din primării şi consilii în funcţie de numărul de locuitori. Partenerii sociali urmează să discute, în aproximativ două săptămâni, prevederile acestui proiect de lege privind diminuarea numărului de angajaţi din primării şi consilii locale, în funcţie de numărul de locuitori, a declarat, ieri, preşedintele Alianţei \"Sed Lex\", Vasile Marica. Liderul sindical a precizat că nu este vorba neapărat de disponibilizări, ci trebuie analizată situaţia în fiecare localitate în parte. \"Prin acest proiect se urmăreşte propunerea unui normativ de personal la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti, precum şi a consiliilor judeţene, astfel încât aceste normative să răspundă atât cerinţelor curente, cât şi exigenţelor viitoare pentru funcţionarea aparatului propriu al administraţiei publice locale şi asigurarea unui serviciu public de calitate pentru cetăţeni\", se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.