Disponibilizări masive la Complexul Energetic Hunedoara

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Disponibilizări masive la Complexul Energetic Hunedoara

07 Iunie 2016 / 20:47 489 accesări

Un număr de 840 de angajați ai Complexului Energetic Hunedoara (CEH) ar urma să fie disponibilizați de la 1 octombrie 2016, potrivit unei notificări înaintate marți sindicatelor de către administrația acestui agent economic de stat, a declarat, pentru Agerpres, vicepreședintele Sindicatului 'Muntele', Cristian Iștoc.

Sectorul de producție cu cele mai mari reduceri de personal va fi cel al termocentralelor, de unde ar urma să plece 539 de angajați. De la minele de cărbune din Valea Jiului vor fi disponibilizați 301 salariați.

În calitate de sindicat reprezentativ la nivel de unitate, 'Muntele' va solicita administrației CEH, în următoarele zile, documente suplimentare pentru a analiza posibilitatea ca numărul de muncitori să fie redus cât mai puțin, iar scăderea cheltuielilor să se facă și prin alte măsuri organizatorice.

Sindicatul 'Muntele' este nemulțumit și pentru că a observat că administrația are în intenție să nu acorde salarii compensatorii muncitorilor ce vor fi concediați colectiv. Salariații ar urma să beneficieze doar de venitul de completare a șomajului, care se acordă pentru o perioadă de doi ani.

'Ni se pare discriminatoriu ca minerii de la o firmă de stat, trecută pe închideri de activitate, să primească plăți compensatorii la disponibilizare, iar alți mineri, dar de la o altă firmă de stat, care nu este trecută pe program de închidere, să nu primească plăți compensatorii. E o discriminare în cadrul aceleași categorii profesionale', a apreciat Cristian Iștoc.

În cadrul CEH lucrează circa 6.300 de salariați, la minele de cărbune Lupeni, Lonea, Livezeni și Vulcan, precum și la termocentralele Mintia și Paroșeni.

În perioada ianuarie — mai 2016 CEH a fost în procedură de insolvență, însă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus rejudecarea dosarului la Tribunalul Hunedoara.

Taguri articol


12