Reprezentanţii Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN) acuză conducerea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI) că a trimis inspectoratelor şcolare o adresă prin care se cere reducerea posturilor cu 4% fără a se consulta cu partenerii sociali. Mai mult, FEN avertizează că, prin ultimele decizii trimise în teritoriu, MECI încalcă grav parteneriatul şi acordul semnat cu sindicatele din învăţămînt. „Ecaterina Andronescu a ajuns să se comporte ca un dictator şi ia decizii de una singură. După ce, în urmă cu cîteva zile, inspectoratele au primit o adresă prin care li se cerea să refacă planurile de şcolarizare astfel încît să primeze criteriul economic, ministerul a remis, joi, în teritoriu, o nouă adresă prin care le precizează numărul de norme în care trebuie să se încadreze, şi asta fără consultarea partenerilor sociali”, declară secretarul general al FEN, Constantin Ciosu. În opinia lui, ultima hotărîre prevede reducerea cu aproximativ patru procente a numărului de posturi din învăţămînt, ceea ce ar duce la o disponibilizare a aproximativ 20.000 de angajaţi. „În cazul în care Ecaterina Andronescu va continua cu această politică riscăm să ne întoarcem la învăţămîntul din perioada comunistă, în care au învăţat doamna ministru şi cei care o garantează. (...) Îi reamintim doamnei ministru că, în aprilie 2009, a declarat că nu acceptă niciun fel de reduceri de personal în învăţămînt”, a afirmat Constantin Ciosu. La rîndul lor, reprezentanţii Federaţiei „Spiru Haret” intenţionează să ceară anularea adresei MECI, considerînd abuziv modul în care instituţia vrea să facă economii la bugetul de stat. Purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Florentina Reşit, a declarat, vineri, că, din cunoştinţele pe care le are, la Constanţa nu s-a primit vreo decizie de reducere a posturilor de la minister.