Dispozitive de măsurare a glicemiei, gratuit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Programul de diabet al Ministerului Sănătății:

Dispozitive de măsurare a glicemiei, gratuit

Sănătate 16 Noiembrie 2018 / 10:53 2470 accesări

Peste 800.000 de persoane suferă de diabet în România,din care 3440 sunt copii.

În luna octombrie a fost demarat un program naţional legat de această afecţiunea afirmat joi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, care a arătat că se constată o creştere a incidenţei acestei boli în rândul copiilor.

Sorina Pintea a spus că s-au alocat fonduri pentru achiziţia de dispozitive de monitorizare a glicemiei pentru 500 de copii, însă s-au depus puţine dosare.

"Sumele pentru anul viitor vor fi alocate pentru toţi copiii - cei 3.440 aflaţi în evidenţă. Important este ca acei pacienţi să facă solicitări, să se facă aceste dosare. Noi am spus că alocăm anul acesta bani pentru 500, este nevoie de alocarea banilor pentru a putea permite începerea programului de achiziţie, dar am citit solicitările. Ori populaţia nu e informată, ori există o anumită reticenţă. Nici nu ştiu cum să explic, important este că s-a pornit. Anul viitor vor avea mult mai mult curaj să depună dosare şi să ceară dispozitivele", a menţionat Pintea.

În context, ministrul a explicat procedura necesară pentru depunerea dosarelor de achiziţionare a senzorilor de monitorizare a glicemiei.

"Medicul diabetolog întocmeşte dosarul pe baza criteriilor medicale de admisie în program. Documentele sunt transmise Casei de Asigurări de Sănătate cu care centrul respectiv se află în relaţie contractuală, Casa de Asigurări centralizează dosarele primite şi le transmite Comisiei de evaluare a Centrului metodologic regional, care spuneam că sunt aceste 11 centre care trebuie să primească dosarele. Comisia de evaluare din Centrul metodologic verifică respectarea criteriilor de eligibilitate, dar de regulă nu le mai verifică, pentru că se trimit nişte grile care se bifează, apoi emit o decizie în baza căreia se realizează includerea în program", a informat ministrul.

Totodată, ea a făcut apel la medicii de familie să utilizeze riscograma pentru a preveni şi depista în fazele incipiente diverse afecţiuni, printre care şi diabetul. "Medicul de familie poate preveni îmbolnăviri prin consilierea persoanelor din lista proprie prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi o dietă corespunzătoare", a susţinut ministrul.

"Numărul de persoane care suferă de diabet este foarte mare - 823.000 la nivelul ţării, care sunt trataţi în cadrul programului naţional de diabet. Incidenţa diabetului este foarte mare la nivelul României - 12,4% din nivelul populaţiei României. (...) În rândurile copiilor se constată o creştere a incidenţei diabetului. Astăzi avem în monitorizare 3.440 de copii cu diabet zaharat tip I. Aceste date au impus necesitatea unei măsuri urgente. În primul rând pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii pacienţilor cu diabet. O bună monitorizare a glicemiei va reduce riscul de apariţie a complicaţiilor acute şi cronice cauzate de diabet. (...) Un rol important îl are medicul de familie, care are posibilitatea să evalueze riscul de îmbolnăvire (...) prin efectuarea controalelor de rutină", a declarat ministrul Sănătăţii, într-o conferinţă de presă prilejuită de marcarea Zilei Mondiale a Diabetului.



12