Duelul dintre CS Volei 2004 Tomis Constanţa şi Dinamo Bucureşti, din semifinalele Diviziei A1 la volei feminin, este şi unul între cele patru jucătoare de naţionalitate sârbă din loturile celor două formaţii. La Constanţa joacă libero-ul Marina Vujovic (aflată la al doilea sezon la Tomis) şi extrema Jasna Majstorovic, iar la Dinamo extremele Jovana Vesovic şi Aleksandra Crncevic, ultimele trei jucătoare sosind în România în actuala ediţie de campionat. Vesovic şi Crncevic, utilizate uneori şi pe postul de universal, au lăsat o frumoasă impresie la meciul direct din sezonul regulat, jucat în Sala Sporturilor din Constanţa şi câştigat cu 3:1 de formaţia bucureşteană.
Cele patru se cunosc foarte bine, fiind coechipiere sau adversare în mai multe rânduri. Majstorovic şi Vesovic au evoluat împreună chiar la Campionatul Mondial de anul trecut, înainte de a se prezenta la noile lor formaţii de club. „Nu va fi nimic special, pentru că suntem obişnuite să fim adversare. Contra lui Vesovic am jucat în Serbia, iar contra lui Crncevic şi în Serbia, şi în Grecia. Vesovic era la Uzice, iar Crncevic la Postar. În meciul de la Constanţa au demonstrat că sunt jucătoare foarte bune. Sper să nu reuşească la fel de multe şi în play-off”, spune Vujovic, care în ţara natală a evoluat pentru Steaua Roşie Belgrad. „Sunt jucătoare foarte bune. S-a văzut şi în meciul de la Constanţa, când Dinamo ne-a învins cu 3:1. Eu am jucat împreună cu ele, la Uzice, la Postar şi la echipa naţională. Ştiu că atacă în forţă şi trebuie să fim foarte bine pregătite, mai ales pentru atacurile lui Crncevic. Cred că ne-am pregătit bine în aceste două săptămâni, vom vedea ce va fi în meciurile din play-off”, adaugă Majstorovic, care a evoluat la Jedinstvo Uzice între 2000 şi 2004 (două sezoane alături de Vesovic) şi la Postar 064 Belgrad între 2006 şi 2009 (două sezoane alături de Crncevic). Să nu-l uităm şi pe antrenorul principal al Tomisului, sârbul Darko Zakoc, care le cunoaşte foarte bine pe cele două voleibaliste de la Dinamo!
În semifinalele Diviziei A1 la volei se joacă în sistemul “cel mai bun din cinci partide”. CSV 2004 Tomis va susţine pe teren propriu primele două jocuri cu Dinamo, vineri şi sâmbătă, de la ora 20.00.