Ordonanța guvernamentală prin care salariile înalților demnitari urmează să fie majorate stârnește discuții aprinse la nivelul Executivului. Nu de alta, dar actul a fost adoptat de vicepremierul (fost premier interimar) Gabriel Oprea în lipsa primului-ministru Victor Ponta, care a declarat că nu este de acord cu această decizie. „Am spus că, într-adevăr, demnitarii trebuie să fie bine plătiţi, dar odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, care prevede majorarea salariilor pentru bugetari. Miercuri voi adopta altă ordonanță. Nu se măresc salariile demnitarilor decât odată cu cele ale bugetarilor”, a declarat Ponta. Pe de altă parte, Oprea spune că s-a consultat cu Ponta înainte de a adopta ordonanța, prin urmare premierul știa că va fi adoptat un act normativ care să permită majorarea indemnizațiilor înalților demnitari.
EXPLICAȚII Oprea a explicat, în momentul în care a adoptat ordonanța prin care demnitarii vor primi lefuri mai mari, că salariile mici încurajează corupția. Explicația pare pertinentă, însă vorbim despre o țară în care salariile bugetarilor sunt departe de limita decenței, iar cele mai mici pensii sunt pur și simplu mizere. Nu spune nimeni că demnitarii nu ar avea dreptul la salarii mai mari, raportat la responsabilitățile pe care le au, însă prioritatea numărul 1 ar trebui să fie asigurarea unui trai decent pentru pensionarii care după o viață întreagă de muncă nu au din ce să se întrețină. Poate de aceea a reacționat și Ponta în acest mod. Reamintim că, miercuri, vicepremierul Gabriel Oprea a adoptat o ordonanță guvernamentală prin care salariile demnitarilor urmau să fie triplate. În această schemă de salarizare erau prinse aproximativ 48 de persoane, printre care se află președintele, premierul, miniștrii, precum și directorii Serviciului de Telecomunicații Speciale, Serviciului Român de Informații și Serviciului de Informații Externe.