Dispute în organizaţia locală a PNL

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Năvodari

Dispute în organizaţia locală a PNL

Politică 19 Februarie 2010 / 00:00 721 accesări

„Membri cu vechime în organizaţia PNL Năvodari protestează vehement faţă de comportamentul dictatorial şi total nestatutar al interimarului Jean Paul Tucan, susţinut de Gheorghe Dragomir, precum şi faţă de modul în care aceştia organizează alegerile în partid”, se arată într-un comunicat de presă venit din partea liberalului Florin Chelaru. „În scopul asigurării unui sprijin reciproc, Tucan şi Dragomir au devansat data la care urma să se desfăşoare alegerile generale la nivelul organizaţiei locale a PNL, încălcând astfel cele mai elementare norme statutare, inclusiv dispoziţia Biroului Politic Naţional prin care s-a stabilit ca orice alegeri la nivel local să se desfăşoare după Congresul PNL din luna martie“, se arată în documentul amintit. Chelaru susţine că cei doi au fost avertizaţi de către membrii stafului judeţean că demersul lor desconsideră atât statutul, cât şi decizia luată la nivel naţional. „Deşi nu a fost niciodată ales ca preşedinte al PNL Năvodari (având un mandat interimar prelungit, în mod nejustificat, de prea multe ori), Tucan îşi arogă dreptul de a accede la funcţia amintită în condiţiile în care singurul scop este acela al facilitării oportunităţilor personale“, a declarat Chelaru. În semn de protest, aripa Chelaru din PNL Năvodari susţine că nu va participa la „mascarada“ organizată de Tucan, alături de Dragomir, într-un loc privat şi păzit şi aşteaptă alegerile libere de după Conferinţa Judeţeană, din luna iunie. În replică la afirmaţiile lui Chelaru, liderul organizaţiei judeţele a PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir, a declarat că nu există nicio dispoziţie din partea Biroului Permanent în legătură cu data organizării alegerilor, aceasta fiind lăsată la latitudinea organizaţiilor locale. „Data alegerilor de la Năvodari a fost decisă încă din ianuarie. Sunt câţiva nemulţumiţi, care îşi vor putea spune punctul de vedere la alegerile de sâmbătă. Le vom acorda oricum posibilitatea de a participa la aceste alegeri şi de a vota pe cine consideră că îi va reprezenta mai bine“, a declarat Dragomir.

Taguri articol


12