Dispute putere-opoziţie, la ultima şedinţă a conducerii Camerei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dispute putere-opoziţie, la ultima şedinţă a conducerii Camerei

Politică 13 Iulie 2006 / 00:00 1042 accesări

Reprezentanţii PSD în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc şi Valer Dorneanu, au criticat, la ultima şedinţă a Biroului, modul "pripit" în care coaliţia majoritară a decis numirea unor directori în aparatul administrativ al instituţiei, acuzînd chiar că li se "pune pumnul în gură". Potrivit stenogramei ultimei şedinţe a Biroului Permanent al Camerei, care a avut loc în urmă cu o săptămînă, odată cu încheierea sesiunii extraordinare, propunerile Secretariatului General de eliberare din funcţie şi de numire a unor directori în aparatul administrativ au fost vehement contestate de liderul grupului PSD, Viorel Hrebenciuc, şi de vicepreşedintele Camerei, Valer Dorneanu. Şedinţa s-a desfăşurat în cursul serii, consilierii şi alţi membri ai staff-ului Biroului Permanent neavînd acces la discuţii. Hrebenciuc a acuzat faptul că propunerile făcute de Secretariat nu au fost discutate în prealabil cu toţi liderii de grupuri parlamentare, reproşîndu-i şi preşedintelui Camerei, liberalul Bogdan Olteanu, maniera grăbită de a impune nişte oameni, pe care a pus-o pe seama "lipsei de experienţă demnă de o cauză mai bună". Argumentul invocat de deputatul PSD se referea la faptul că schimbarea unor directori la direcţiile şi departamentele Camerei ar bulversa activitatea aparatului administrativ exact înainte de începerea Sommet-ului Francofoniei. Hrebenciuc a acuzat că modalitatea grăbită, "penibilă", "ascunsă pe sub masă" în care s-au făcut propunerile de numire a unor noi directori ar fi motivată de dorinţa de a impune în funcţiile respective oameni apropiaţi secretarului general al Camerei, Georgeta Ionescu, şi partidelor din coaliţia majoritară: "Eu, dacă aş fi fost în locul dvs., făceam această acţiune exact după Francofonie şi nu aveam nici o treabă. Scoteam untul din toţi, să muncească ca nebunii, că pot munci cînd sînt puşi la treabă, şi nu aş bulversa acum sectoare, să se certe oamenii între ei. Asta vreţi, asta aveţi, nu se poate opune nimeni, aveţi votul, aveţi puterea, dar vă spun că greşiţi. Cu toată prietenia vă spun acest lucru, e păcat, că nu aţi stat să vă consultaţi mai mult şi aveţi impresia că cineva nu ştiu ce a făcut pînă acum aici şi vrea…". Şi Valer Dorneanu i-a reproşat lui Bogdan Olteanu "pripeala" în a schimba unii directori din aparatul Camerei, acuzîndu-l chiar că a "sfidat" opoziţia reprezentată de PSD. Olteanu le-a replicat celor doi deputaţi PSD că, potrivit legii, Biroul Permanent trebuie doar să îşi dea avizul asupra ordinului Secretariatului General referitor la numirile şi eliberările din funcţii. Georgeta Ionescu, secretarul Camerei, a preferat să nu răspundă acuzelor celor doi social-democraţi, chestorul Camerei, democratul Ioan Oltean, fiind cel care a expus argumente în favoarea schimbării directorilor înainte de organizarea Sommet-ului Francofoniei. În urma avizului dat de Biroul Permanent al Camerei, Traian Chebeleu a fost reconfirmat ca cirector general al Direcţiei Generale de Afaceri Externe, iar George Tobă şi Cristina Tănase au fost reconfirmaţi la conducerea departamentelor Tehnic, respectiv Administrativ. Noile numiri urmează să devină operaţionale de la 1 septembrie, cînd debutează sesiunea parlamentară ordinară de toamnă, pînă atunci persoanele în cauză exercitîndu-şi funcţiile în baza unor delegări.



12