Distincție primită de la ONU de un jandarm român

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Distincție primită de la ONU de un jandarm român

Eveniment 12 Noiembrie 2015 / 18:53 668 accesări

Căpitanul Silviu Fărcaș, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov, primul jandarm român care participă la o misiune internaţională în Republica Haiti, a primit din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite medalia „În serviciul păcii”. Ceremonia s-a desfășurat în prezenţa Sandrei Honore, reprezentantul special al secretarului general al ONU, a comandantului misiunii, generalul Ajax Porto Pinheiro, şi a altor membri ai conducerii Misiunii Organizaţiei Naţiunilor Unite de Stabilizare din Haiti. Ofițerul jandarm Silviu Fărcaș a fost distins cu „Medal Parade”, o importantă distincție conferită celor mai merituoși militari participanți la misiunea din Republica Haiti. În cadrul acestei misiuni (MINUSTAH), cu durata de un an de zile, ofiţerul Jandarmeriei Române îndeplineşte funcţia de monitor de poliţie civilă al ONU, având atribuţii în domeniul instruirii, reformării şi monitorizării sistemului naţional de poliţie din Republica Haiti. De asemenea, ofiţerul participă şi la misiuni de menţinere şi asigurare a ordinii publice.

Taguri articol


12