Distracţia de joi seară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Distracţia de joi seară

Monden 13 Octombrie 2011 / 00:00 587 accesări

Ziua de joi este întotdeauna mijlocul unei întregi săptămâni, dar este şi ziua ce anunţă pragul de weekend, stârnind, desigur, nerăbdare. În această seară, constănţenii dornici să grăbească weekend-ul distrându-se pot opta pentru trei evenimente artistice distincte, în trei locaţii diferite.

Doru Octavian Dumitru va susţine un show de stand-up comedy, în clubul Phoenix, la ora 20.30. Amuzamentul este garantat pentru cei care... gustă din plin umorul românesc, pe teme diverse de actualitate, iar un bilet la acest spectacol este de 30 de lei şi se poate achiziţiona de la sediul clubului.

Corina Bud este pregătită să treacă pragul clubului The Bank diseară, unde va susţine un concert în faţa fanilor care au ocazia să o admire pe viu interpretând hit-ul „No Sleeping” şi afişându-se, ca de fiecare dată, cu un look fresh şi încântător. Ea nu va fi singură, ci o va aduce şi pe tânăra ei colaboratoare JJ, alături de dansatorii din videoclipul piesei „No Sleeping”.

DJ Adrian Eftimie va da şi el startul unei petreceri de club în toată regula, mixând, în această seară, în localul Cosmopolitan. Adi Eftimie este unul dintre cei mai apreciaţi DJ români, cu experienţă în domeniul muzical încă din anii ’90 şi al cărui single „Lonely” se află pe... val în top-ul pieselor difuzate la radio, din vară şi până acum.

Taguri articol


12