Aşa cum este firesc în prag de weekend, după o săptămână de muncă sau de şcoală, tinerii se pregătesc pentru distracţie. Cluburile sunt din nou gata să îşi întâmpine petrecăreţii cu evenimente dintre cele mai tentante: baluri, petreceri sau concerte.
„BALUL LICEENILOR CONSTĂNŢENI” Un eveniment dedicat liceenilor din oraş este programat în această seară, de la ora 22.30, în clubul Ego din Mamaia. „Balul liceenilor constănţeni” este organizat de X-Alter Event, împreună cu Mopht Events, în parteneriat cu Asociaţia Tomis Antidrog Constanţa şi Agenţia Naţională Antidrog. La acest eveniment şi-au anunţat participarea grupuri de elevi din cadrul unor unităţi de învăţământ precum Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, liceele teoretice „Traian”, „Decebal”, „Mihai Eminescu”, „Lucian Blaga” sau Colegiul Economic „Carol I”. Dintre participanţi au fost deja selectaţi acei elevi care vor fi protagoniştii concursului pentru desemnarea Regelui şi Reginei balului.
Prezentatorul concursului va fi actorul Mihai Bendeac, iar din juriu vor face parte, printre alţii: preşedintele Asociaţiei Litoral - Delta Dunării, Corina Martin, fostul campion olimpic la înot, constănţeanul Răzvan Florea, şi organizatoarea de evenimente, Isabela Teodoroiu.
Probele de concurs vor consta în verificarea cunoştinţelor de cultură generală, dar şi în prezentări de modă cu ţinute casual de la casa Duet şi ţinute de seară de la Bonsay. Vor mai fi o probă de talent şi una de dansuri greceşti, coordonată de ansamblul Comunităţii Elene „Elpis” din Constanţa. Spre finalul serii va avea loc şi un concert al solistei Ami.
CONCERTE Frumoasa cântăreaţă Neylini va susţine un concert, după miezul nopţii, în clubul Pride. În cadrul serii vor întreţine atmosfera DJ Masse şi DJ Otto, iar preţul unui bilet va fi de 20 de lei. Clubul Goblin a pregătit, pentru noaptea de vineri, un party intitulat „Black Friday”. Tematica evenimentului are ca dresscode ţinutele în negru, completate de... muzică „neagră” (hip-hop) şi un concert de lansare de album, cel al rapperului constănţean Tranda. Preţul unui bilet de intrare este 10 lei, iar cei care respectă dresscode-ul primesc un shot din partea casei.
CONCURS DE STREET DANCE În clubul Heaven’s Hell are loc în această seară, de la ora 22.00, un concurs de street-dance cu premii. Înscrierile se pot face la sediul clubului, la începutul serii, iar competiţia va fi 1 vs. 1 la probe eliminatorii. Publicul va fi şi... juriul, iar intrarea costă 5 lei.