Distracţie la malul mării pentru 100 de copii din judeţ

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Distracţie la malul mării pentru 100 de copii din judeţ

Justiție 20 Iulie 2012 / 00:00 385 accesări

Programul „Spectacole pentru copii - Caravana Estival 2012“, lansat la finele lunii iunie, a oferit, ieri, o excursie la Constanţa altor 100 de copii din mediul rural. Demarat în urmă cu şase ani, la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, şi derulat în colaborare cu Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, Aqua Magic, Telegondola Constanţa şi Circul Americano, programul oferă pentru aproape 7.500 de copii din mediul rural posibilitatea să ajungă pe litoral. Ieri a fost rândul copiilor din comuna Amzacea să ajungă la Constanţa. Secţiile Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, Aqua Magic, telegondola şi circul au fost, pentru o zi, la dispoziţia copiilor care, deşi locuiesc în judeţul Constanţa, nu au avut posibilitatea de a vedea Marea Neagră şi de a se bucura de ofertele turistice din Constanţa şi Mamaia. Delfinii au fost marea atracţie a excursiei pentru copii, giumbuşlucurile mamiferelor marine oferindu-le celor mici clipe de neuitat. Nici plimbarea cu telegondola nu i-a lăsat indiferenţi pe cei mici, fiecare dintre ei savurând momentele de linişte şi admirând peisajul. Pentru a se asigura că cei mici vor avea, în timpul excursiei, toate condiţiile necesare pentru a se simţi cât mai bine, reprezentanţii CJC şi ai primăriei implicate le-au oferit băuturi răcoritoare şi o masă. În plus, copiii au primit de la CJC tricouri cu însemnele programului. (I.H.)



12