Invazie de turişti petrecăreţi în timpul săptămânii la Mamaia! Nu este un scenariu de film, ci un lucru care ar putea deveni realitate printr-o strânsă colaborare a hotelierilor, patronilor de cluburi, Primăriei Municipiului Constanţa şi Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului „Litoral - Delta Dunării”. În contextul „turismului de weekend”, care este tot mai practicat la noi, reprezentanţii serviciilor turistice de pe litoral s-au reunit, vineri, pentru a gândi o schemă care să-i atragă pe petrecăreţi la mare şi în restul săptămânii. Astfel, pe lângă serviciile de cazare şi masă, în sejurul turiştilor vor fi incluse vouchere şi oferte speciale pentru accesul în cluburile de pe litoral. Utilitatea serviciilor integrate este de a aduce un segment suplimentar de turişti în timpul săptămânii, mai ales în lunile mai, iunie şi septembrie. Scopul întâlnirii de lucru a fost acela de a identifica nevoile de promovare a staţiunii Mamaia, atât pe durata sezonului estival, cât şi pe termen lung, consolidarea brandului turistic al perlei litoralului românesc, precum şi îmbunătăţirea comunicării dintre toţi actorii implicaţi în activitatea de turism. „Este tot mai evidentă nevoia de organizare a fluxului turistic în staţiune pentru dezvoltarea şi eficientizarea activităţii turistice. Am adus în discuţie nevoia înfiinţării unui site oficial al staţiunii Mamaia, dar şi ideea de a organiza excursii de informare şi promovare pentru tour-operatorii şi jurnaliştii din Turcia, Rusia şi ţările arabe”, a declarat preşedintele Asociaţiei „Litoral - Delta Dunării”, Corina Martin. De asemenea, s-a ajuns la concluzia că este nevoie de o mai bună informare a vizitatorilor estivali privind evenimentele organizate în locurile de distracţie nocturnă. De aceea trebuie creat un front comun de promovare între cluburi, hotelieri şi agenţii de turism, care să-i anunţe din timp pe cei aflaţi în concediu sau pe cei care vor să-şi programeze zilele de vacanţă, despre evenimentele organizate în cluburi pe toată durata sezonului estival.