Distracție și dezvoltare pentru tineri în vacanță!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fără telefoane și internet, doar mișcare în aer liber

Distracție și dezvoltare pentru tineri în vacanță!

Educație 14 Iulie 2016 / 19:13 574 accesări

Vacanța de vară este o perioadă de relaxare pentru tinerii care timp de 9 luni pe an sunt preocupați de lecții, teme și învățat, dar pentru părinți, cele 3 luni de vacanță reprezintă o perioadă în care trebuie să le ofere copiilor un program atractiv și distractiv. Ca să nu piardă vremea în companie nedorită sau în fața calculatorului sau a telefoanelor, părinții pot alege pentru copiii lor o tabără în cadrul căreia au posibilitatea să se dezvolte din punct de vedere social, să facă mișcare în aer liber, să își gestioneze resursele. Sportul și jocul în aer liber sunt folosite ca platforme educaționale, în care copiii învață să se bucure, învață să-și gestioneze resursele, să primească și să dea feedback, să-și prezinte ideile, să obțină ceea ce-și doresc fără ”te roooog” și fără „mă supăr”. Învață să fie adulți sănătoși, concentrați la ceea ce au de făcut, dar veseli și comunicativi. O astfel de tabără este Tabăra Veselă de Sport 2016, organizată de o firmă de training, în care tinerii pot să învețe să se dezvolte alături de alți copii de vârsta lor, fără televizor, telefon sau jocuri electronice, având activități atractive, experimentând și legând prietenii și amintiri pentru toată viața. În tabără, locațiile folosite sunt monitorizate continuu, astfel încât eventualele amenințări fizice sau emoționale să fie înlăturate, pe cât posibil, înainte de a-și face efectul. Tinerii au ocazia să lucreze cu instructori veseli, care iubesc copiii, iar posibila agresivitate fizică sau verbală între copii este descurajată și penalizată prin excluderea din tabără. Echipamentele de protecţie sunt obligatorii la programele de bicicletă şi longboard. Copiii sunt echipaţi cu veste de salvare pentru caiac şi alte activităţi pe lac, iar la activităţile unde se poate cădea, zonele sunt dotate cu suprafeţe de nisip sau protecţii din baloţi de paie. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul tabarasport.ro.



12