După ce a trecut mai întîi prin Bucureşti, caravana “Sports Panorama” a poposit în acest sfîrşit de săptămînă la Constanţa. Toţi cei prezenţi sîmbătă şi duminică, pe Faleza Cazioului din Constanţa, la evenimentul organizat de Alpha Bank, s-au putut bucura de zece puncte de distracţii, deschise pentru amatorii de toate vîrstele şi amenajate special pentru persoanele doritoare de cîteva momente de mişcare. Astfel, windsurfingul, vîslitul, tirul, fotbalul, baschetul, simulatorul de Formula 1, jocurile de Playstation 3, ping-pongul şi antrenamentele NASA au putut fi probate de publicul prezent la eveniment, iar cei care au reuşit să treacă prin minimum opt probe au plecat acasă şi cu un premiu din partea organizatorilor. Avînd ca obiectiv principal promovarea spiritului olimpic, ”Sports Panorama” este un eveniment ce se desfăşoară de opt ani, începînd cu anul 2000. Iniţial scopul evenimentului a fost promovarea Jocurilor Olimpice de la Atena, din, al căror sponsor principal a fost Alpha Bank. După Olimpiadă s-a decis continuarea evenimentului, pentru a oferi cît mai multor persoane posibilitatea de a se implica direct în sport. Pînă în prezent, ”Sports Panorama” a fost organizată în 150 de oraşe din Grecia, dar şi în Serbia şi Bulgaria. În luna iunie, acesta a venit pentru prima oară în România, primele oraşe în care s-a desfăşurat pînă acum fiind Bucureşti şi Constanţa, urmînd ca în perioada 20-22 iunie să se deplaseze la Cluj, iar pe 27-29 iunie la Iaşi. Toţi cei care s-au încumetat în acest sfîrşit de săptămînă să încerce una din cele zece puncte de activităţi sportive au fost îndrumaţi de o echipă alcătuită din atleţi şi sportivii profesionişti, cărora li s-a alăturat şi medaliatul cu bronz de la Atena, Ionuţ Gheorghe, dar şi Dana Sofronie, campioana olimpică cu echipa de gimnastică a României la Atena. “Este un proiect care vine în completarea evenimentelor sportive de la Constanţa. Sportul înseamnă viaţă, frumuseţe şi speranţa că poţi trăi liber, iar eu sînt un promotor al spiritului olimpic şi mă bucur că putem promova împreună cel mai mare eveniment sportiv din această vară, Jocurile Olimpice de la Beijing”, a declarat Elena Frîncu, directorul DSJ Constanţa, prezentă la festivitatea de deschidere.